Vitamina D este total diferită de alte vitamine. De fapt, în ciuda numelui său, vitamina D nu este o vitamină. Este un hormon steroid produs, în mod natural, atunci când ne expunem la soare.

Vitamina D este implicată în reglarea a peste 220 de gene și celule din organismul uman. Oamenii de știință au descoperit recent că joacă, de asemenea, un rol important în funcția imunitară și protecția împotriva cancerului (1).

Vitamina D are 2 componente active: vitamina D2 – ergosterol (din plante) și vitamina D3 – colecalciferol (de origine animală). Pentru a putea să acționeze în organism, acestea trebuie să fie metabolizate, iar una din căile de metabolizare se realizează sub acțiunea razelor UVB, la nivelul pielii.

Aproape 50% dintre adulți au deficit de vitamina D

Însă, expunerea la soare oferă rareori doza necesară de vitamina D. Asta pentru că depinde de suprafața expusă, durata, regimul de însoțire, pigmentarea constituțională, anotimp, zona geografică, poluare, folosirea cremelor cu protecție solară.

Vitamina D se găsește în cantități mici doar în câteva alimente (gălbenușul de ou, ficatul de peste, pestele gras, ciupercile), așa că lipsa vitaminei D este unul dintre cele mai frecvente deficite nutriționale, potrivit studiilor (2, 3, 4). Mai exact, 41,6% din populația adultă este afectată de lipsa acestei vitamine, în SUA.

În general, lipsa de vitamina D este o epidemie tăcută. Simptomele sunt subtile și pot trece zeci de ani până să fie identificate.

Consecințele deficitului de vitamina D

Studiile indică faptul că persoanele cu niveluri scăzute de vitamina D au un risc mult mai mare de boli de inimă, diabet (tipurile 1 și 2), cancer, demență și boli autoimune precum scleroza multiplă (5).

S-a observat faptul că zonele mai îndepărtate de Ecuator există o incidență crescută a afecțiunilor autoimune, în special scleroză multiplă.​

Datele disponibile și cercetările în curs sugerează că există o relație cauzală între nivelul scăzut de vitamina D și riscul de a dezvolta boli autoimune și, de asemenea, activitatea bolii este influențată (6).

Mai mult decât atât, deficitul de vitamina D este asociat cu o speranță de viață redusă (7, 8).

Care este doza fiziologică de vitamina D?

O doză fiziologică, sigură, de vitamina D este de aproximativ 10.000 UI/zi. Aceasta este cantitatea pe care corpul nostru o produce atunci când este expus la soare, în mijlocul zilei, timp de 20-30 de minute. Cu această doză zilnică, nu este necesară nicio precauție sau supraveghere medicală. Este demn de remarcat faptul că IOM (Institutul de Medicină) indică faptul că 10.000 UI/zi este considerat „NOAEL” – Nivelul fără efecte adverse observate (9).

De ce au nevoie pacienții care urmeaza Protocolul Coimbra de doze atât de mari de vitamina D?​

Când există un nivel adecvat de vitamina D în organism, procesele celulare esențiale se vor desfășura în mod corespunzător. Totuși, majoritatea pacienților cu boli autoimune au o rezistență crescută la efectele vitaminei D. Această rezistență este cauzată, în mare parte, de polimorfismele genetice și poate fi influențată și de factori precum greutatea corporală, indicele de masă corporală și vârsta.

În consecință, pacienții cu tulburări autoimune au nevoie de niveluri mai mari de vitamina D pentru a depăși această rezistență și a debloca efectele benefice ale acestei substanțe importante asupra celulelor și țesuturilor lor.​

De ce este vitamina D eficientă pentru bolile autoimune?

Vitamina D este cel mai important modulator al activității sistemului imunitar uman. Când există un deficit de vitamina D, organismul nu poate stimula sau reduce activitatea a mii de funcții biologice din interiorul celulelor sistemului imunitar.

Vitamina D combate autoimunitatea prin suprimarea reacției Th17.

Reacția Th17 este declanșată de supraproducția de interleukina 17 – un „mesager imunitar” (citokină).

Producția de interleukină 17 este un fenomen natural și este benefică în cantități adecvate. Dar, supraproducția de interleukină 17 nu este un fenomen natural.

În concluzie, boala autoimună este rezultatul unui sistem imunitar dereglat care produce o reacție imunologică aberantă – Th17 – iar vitamina D este substanța care modulează acest proces.

În același timp, vitamina D induce și proliferarea celulelor imunitare reglatoare numite „limfocite T”.

De asemenea, este important de menționat faptul că vitamina D nu suprimă sistemul imunitar. Dimpotrivă, îl fortifică pentru a fi mai eficient în lupta împotriva virusurilor, bacteriilor și a altor microorganisme.

Există dovezi științifice care confirmă si susţin această teorie privind vitamina D și autoimunitatea?

Da! Corectarea deficitului de vitamina D în bolile autoimune este o abordare terapeutică bazată pe dovezi științifice. Studiile au arătat că vitamina D, pe lângă rolul cunoscut în homeostazia calciului, are numeroase acțiuni în organism, cu intervenții majore la nivelul sistemului imunitar.

Majoritatea bolilor autoimune comune, cum ar fi artrita reumatoidă, lupusul, psoriazisul, boala Chron şi altele beneficiază de acțiunea imunomodulatoare a vitaminei D.

Există mii de studii științifice revizuite care arată relația dintre scleroza multiplă și deficiența de vitamina D3, precum și beneficiile suplimentării cu vitamina D pentru pacienții cu astfel de afecțiuni autoimune.

Să aruncăm o privire la câteva exemple:

În 2009, un studiu prezentat la reuniunea anuală a Academiei Americane de Neurologie a constatat că dozele mari de vitamina D reduc dramatic rata puseelor la persoanele cu scleroză multiplă. Pacienților din grupul cu doze mari li s-au administrat doze crescânde de vitamina D timp de șase luni, până la maximum 40.000 UI pe zi. Apoi, dozele au fost reduse treptat în următoarele șase luni, ajungând în medie la 14.000 UI zilnic timp un an.

Pacienții cărora li s-au administrat doze mari de vitamina D în studiu au avut o rată mai mică a puseelor, iar activitatea celulelor T a scăzut semnificativ, în comparație cu grupul care a luat doze mai mici.

Burton, Jodie. „Este vitamina D o rază de speranță pentru pacienții cu SM?” Recenzii de neurologie 7;17.7 (2009) 1-16.

​

În 2012, un studiu realizat pe 209 pacienți cu lupus eritematos sistemic, la Centrul Medical al Universității de Stat din Ohio a constatat că majoritatea pacienților incluși în studiu aveau deficiență de vitamina D. Autorii au concluzionat că nivelurile de vitamina D au fost corelate negativ cu activitatea bolii. Cu alte cuvinte, cu cât mai multă vitamina D este în sânge, cu atât activitatea bolii lupus este mai mică și invers.

Rovin, Brad H.; Deficiența de vitamina D ca marker pentru activitatea bolii și deteriorarea organelor în lupusul eritematos sistemic: [rezumat]. Arthritis Rheum 2011;63 Suppl 10:2276.

În 2013, un studiu supravegheat de dr. Coimbra a evaluat efectul administrării prelungite de doze mari de vitamina D asupra evoluției clinice a vitiligo și psoriazis. În acest studiu, nouă pacienți cu psoriazis și 16 pacienți cu vitiligo au primit 35.000 UI pe zi, timp de șase luni, în asociere cu o dietă cu conținut scăzut de calciu și hidratare (minim 2,5 L pe zi).

Starea clinică a pacienților s-a îmbunătățit semnificativ în timpul tratamentului, fără semne de toxicitate observate. Rezultatele studiului sugerează că, cel puțin pentru pacienții cu tulburări autoimune precum vitiligo și psoriazis, o doză zilnică de 35.000 UI de vitamina D este sigură, și reprezintă o abordare terapeutică eficientă pentru reducerea activității bolii.

Finamor, Danilo C; Coimbra. „Un studiu pilot care evaluează efectul administrării prelungite a dozelor zilnice mari de vitamina D asupra evoluției clinice a vitiligo și psoriazis.” Dermato-Endocrinologie 5.1 (2013): 222–234.

În 2015, un studiu publicat în PLOS Medicine a demonstrat că există o corelație genetică care sugerează că lipsa vitaminei D poate fi o cauză a sclerozei multiple. Folosind o tehnică numită randomizare mendeliană, autorii au examinat 14.498 de persoane cu scleroză multiplă și 24.091 martori sănătoși.

Studiul a concluzionat că un nivel scăzut de vitamina D genetic este puternic asociat cu o susceptibilitate crescută la scleroza multiplă. Potrivit dr. Benjamin Jacobs, „Acest studiu dezvăluie noi dovezi importante ale unei legături între deficiența de vitamina D și scleroza multiplă.

Rezultatele arată că, dacă un copil se naște cu gene asociate cu deficiența de vitamina D, este de două ori mai predispus să dezvolte SM ca adult decât alți copii. Acest lucru s-ar putea datora faptului că deficiența de vitamina D cauzează scleroza multiplă.”

Mokry, Lauren E.; Ross, Stephanie; Ahmad, Omar S.; Forgetta, Vincenzo; Smith, George D.; Leong, Aaron; Greenwood, Celia M. T.; Thanassoulis, George; Richards, J. Brent. „Vitamina D și riscul de scleroză multiplă: un studiu de randomizare mendeliană.” Jurnalul PLOS, 25 aug. 2015. DOI: 10.1371/journal.pmed.1001866.​

În 2015, un studiu publicat de MS Society Cambridge Center for Myelin Repair, a demonstrat rolul important al vitaminei D în repararea mielinei. Cercetătorii au identificat faptul că proteina receptorului de vitamina D se asociază cu o proteină existentă, numită receptorul gamma RXR, deja cunoscut ca fiind implicat în repararea mielinei.

Prin adăugarea vitaminei D la celulele stem cerebrale în care erau prezente proteinele, ei au descoperit că rata de producție a oligodendrocitelor (celule producătoare de mielină) a crescut cu 80%.

Kohlhaas, Susan. „Vitamina D ar putea repara leziunile nervoase în scleroza multiplă”, spune Universitatea din Cambridge. 07 decembrie 2015.