La doar 25 de ani, simptomele apărute brusc au dat peste cap un viitor sigur și planuri clare. Între frică, incertitudine și căutări, descoperirea Protocolului Coimbra a adus nu doar stabilizare, ci o viață mai bună decât înainte, cu leziuni inactive și control recâștigat.
Povestea mea a început cu un picior amorțit, ce credeam a fi o amorțeală dată de postura neconforma de la birou și lipsa activității fizice…
După câteva săptămâni de masaj, loro și mult mers pe jos, amorțeala persista, așa ca am început să mă gândesc ca am sciatica…ca ce altceva as fi putut avea la 25 ani, eu care aveam un viitor așa frumos inainte.
Eram in ultimul meu an ca și student la medicină, lucrurile mergeau bine, boala părea ceva imposibil pentru viața pe care o construisem…și totuși…
“Hernie” a spus mama…m-am răstit repede la ea, pentru ca mi se părea un diagnostic exagerat. Și totuși, îmi amorțise și mâna dreaptă . Of, vertebrele astea . M-am dus la kinetoterapeut, unul bun, il știa toată lumea, G…
Domnul G, ma întoarce pe o parte, ba pe alta, ba în jos , ba în sus, le făcuse pe toate… de ce nu mă lăsa amorțeala la mâna? Și de ce făcea toate astea? Ei bine, verifica care nerv era comprimat, ca să vedem ce exerciții să fac. Dar când a ajuns să îmi miște gâtul, nu ma lăsa amorțeala de la mâna și i se citea îngrijorarea pe față . Îmi recomandase să merg la RMN, dar nu fără să mă întrebe dacă am mai fost. Mai fusesem , la 18 ani și avusesem “două puncte albe” i-am spus, dar nimic de care să mă îngrijorez. “Mama se speriase ca am scleroză multiplă , ca și tata” am apucat să îi mai spun, până să facă fața aia.
Fața aia , mi-o amintesc si acum, pentru ca după ce mi-a spus, usor am ajuns sa o împărtășesc cu el. Față groazei . “Cred ca ai și tu “ . “Eu nu cred. Și nu ai cum să tragi concluzia asta așa ușor” . N-am mai spus multe și supărat pe el, nu pe situația mea , plecasem cu trimiterea și cu gândul să îi poftesc o piatră pe geamul de la Audi, ca oricum nu îmi plac Audiurile.
RMN lombar, fără SDC ca nu îmi pun eu viața în pericol pentru o hernie . Dacă e hernie, se vede și fără droguri albastre băgate pe venă de doctori.
Rezultat : curat, parțial
În porțiunea superioară, părea ceva suspect, zicea nenea cu facultate în așezarea pacienților pe masă de RMN. Bolnav, dar arogant. Nu credeam nici în nenea kineto, nici în nenea asistent, pentru ca eu eram anul 6 la medicină, adică 7, ca făcusem 6 ani în 7 ani ( așa fac elitele) și nu plecam urechea la orice observație venită de la cei care au făcut 3 sau 4 ani de facultate.
…
Ma combina sa mai fac un RMN cu SDC, craniu SDC, Coloana Cercicala SDC, Coloana Toracală SDC și Lombară SDC , peste 2 săptămâni .
Între timp, parca oboseam când ma plimbam, dar oricum fumam de numa , ceea ce era firesc.
Când am ieșit de la RMN, am amețit tare și m-am așezat 20min , înainte să intru în mașină, pe scările din față.
Nu mai puteam să gândesc, nu mă țineam nici bine pe picioare și brusc nu mai focalizam imaginile, cum ar spune un student bun (nu eu) disfuncție cognitivă, ataxie și nistagmus.
Razele, razele astea sunt de vină.
Ajung acasă, foarte obosit (fatigabilitate) și încep să mă țin de pereții din hol. Pornesc televizorul și îl închid, nu aveam chef de TV, când de fapt aveam ceea ce se numește hipersensibilitate la stimuli, tot atunci am început și să fac duș cu becul stins.
Dimineața, mi-a făcut iubita mea o perfuzie cu vitamine și ser, pentru ca es credea ca sunt deshidratat, dar aveam fenomenul Uhthoff (temperatura care ma deshidrata) .
Stăteam mult întins, pentru ca eram foarte obosit , dar seara ieșeam la plimbare.
Într-o seară, am ieșit împreună cu sora mea și Alina la plimbare în Parcul Copiilor ( eu sunt ardelean, trimis de părinți studiez medicina în Banat) . Am coborât mai repede să le aștept, ținându-mă de balustrade și respirând tare greu (spasticitate) . Când am ajuns în parcare, îmi tot închideam ochii parțial ca să citesc numerele de la mașini, ceea ce putem numi nistagmus, depistat ulterior de mama, care se uita în ochii mei și spunea ca seamănă cu a lui tata (glumă inofensivă) .
În parc, ne-am întâlnit cu niște prieteni și am observat ca încep să pocesc cuvinte, mai exact să nu le articulez cum trebuie, ba chiar să mă chinui să îmi găsesc cuvintele (disartrie) . Apoi, am început să merg de mână cu Ioana ( soră mea) și Alina, pentru ca nu îmi mai puteam ține echilibrul deloc.
Următoarea dimineață, deschizând ochii am primit vestea ca se dublaseră cheltuielile… aveam două iubite . Mă rog, una dar în dublu exemplar. La propriu, ba nu…la figurat. Timp de jumătate de oră mă tot frecam la ochi, pentru ca dezvoltasem diplopie…. o vedeam pe Alina dubla, scuze, dublu…
Tot atunci, simțisem talpa foarte grea , cum ar spune cărțile “foot drop” . Te simți ca și cum ai avea o tija de fier în talpă.
La câteva zile, cu lacrimi în ochi, doamna radiolog ma cheama și îmi spune ca am multiple leziuni active , în cap și pe coloana . Leziuni mari. Imi trimite rezultatul și hotărăsc sa fac puncția lombară, pentru a avea certitudinea de scleroza . Eu nici în momentul acela nu credeam ca am scleroză. Eram trist căci îmi era frică să nu am diabet .
Următoarea zi, apare mama.
Mama pentru mine e ca un erou, care știe mereu ce e de făcut . Și când nu știe .
Facem planul de atac, stabilim ca nu facem puncția la Timisoara, pentru ca doamna doctor neurolog care trebuia să îmi facă puncția, o făcea la cabinet și m-ar fi ținut doar o oră pe pat după puncție, iar mama spunea ca aș putea rămâne cefalee post-puncție, cunoaște ea pe cineva care are. Așa ca am stabilit ca vom lua doar rețeta pentru Solu-Medrol și ca mi-l face ea la domiciliu. Sincer, eram de acord cu ea , pentru ca nu voiam să mă internez la Neuro și să afle toți colegii si cunoștințele mele ca am probleme cu capul.
Zis și făcut. 5 zile , 1g/zi IV
Ulterior, am găsit un medic foarte tare la Spitalul Militar din Cluj Napoca și ne-am dus acolo.
Am stat internat 10 zile, am făcut toate investigațiile posibile .
Printre altele, Babinski mi-a ieșit pozitiv( e un reflex al labei piciorului) , iar LCR neconcludent.
Diagnosticele diferențiale toate negative, doar la Borrelia mi-a ieșit ceva pozitiv. Ieșise și diabet negativ și bolile cu transmitere sexuală și restul.
Când m-am văzut la spital, am crezut ca mor. Mă simțeam foarte anxios, eu care nu știam ce înseamnă anxietatea ca și termen, dar ca simptome. Aveam frici foarte mari și îngrijorări, așa ca dacă citești asta, știu cum te simți.
Mi-am făcut un obicei, de a mă ruga pe genunchi în fiecare dimineață și în fiecare seară . Îi mulțumeam lui Dumnezeu ca nu sunt cu un etaj mai jos, la oncologie și ca așa gârbovit cum eram, puteam să ies în curtea spitalului și să stau cu Alina pe bancă .
În momentele acelea apreciezi viața , sănătatea, cu adevărat!
Trebuie să menționez ca aveam și am o situație financiară foarte bună, dar am înțeles ca banii nu mai imi erau atât de folos atunci.
În spital am început să caut tratamente, dar am înțeles ca scleroză nu e ceva ce se tratează , ci mai degrabă se ține sub control. M-am speriat, pentru ca găsisem un videoclip cu un băiat pe TikTok care făcea exerciții de piept cu bara, cu greutăți mici dar era foarte mândru ca poate sa ridice bara , deși avea scleroză. Atunci m-am întristat, pentru ca am înțeles ca s-ar putea ca viața mea să nu mai fie la fel. Eu abia coboram scările, mi se părea un calvar. Starea mea era rea, deși făcusem tratamentul cu cortizon , simptomele erau în floare.
S-au terminat și zilele de spital și a venit vremea să plec acasă. Diagnostic încă nu aveam, nici în zi de azi nu am primit.
Am făcut încă câteva teste la Timișoara , care nu puteau fi făcute la spital, nu erau decontate. Deși nu aveam diagnostic, doamna doctor ne spusese despre pacienți și dânsei, pe care i-a trimis la Moscova pentru transplant de celule stem. Pacienți care s-au întors fără scleroză , după 30 zile de spitalizare acolo și o operație care costa 50.000€ . Asta era planul. Eram doar deranjat de timpul lung pe care ar fi trebuit să îl petrec în spital la Moscova, izolat în mare parte , dar fericit ca nu trebuie să urmez tratamentul din programul național . Citisem ca nu da roade și ca te chinuie. Nu acceptam interferon, nu voiam nici imunosupresoare .
Apropo, tot doamna doctor mi-a spus ca scleroza are șanse de 0,5-1% să fie moștenită ereditar, ea neavând niciun pacient de genul ăsta vreodată. Ea era foarte meticuloasă și nu s-a grăbit să îmi dea un diagnostic. O iubesc mult și o apreciez pentru ce este! Se numește Danci Adina, un înger.
Acum, aș vrea să fii foarte atent, pentru ca e important să înțelegi ce urmează.
Medicii din Moscova îți oferă “garanție” de 10 ani pentru operație și deși te întorci “vindecat” de acolo, poți face o remisie și după 3 ani.
În aceeași zi în care m-am externat, stăteam în pat îngândurat și dezorientat. Pentru ca după o experiență ca și asta nu mai poti fi cine ai fost.
Așa tolănit și trist, am primit un telefon. Un prieten important de familie aflase și m-a sunat să îmi spună să nu mă îngrijorez .
“Coimbra”
“O să te faci bine”
“Vei fi mai sănătos ca înainte”
Am început să plâng . M-am speriat așa tare, pentru ca nu mă suna prea des și era un om cu greutate. Atunci m-am gândit ca mă încurajează doar si ca de fapt mai am puțin și mor. Așa e în scleroză, frica si incertitudinile prind dimensiuni, nu doar leziunile.
Am ales totusi sa citesc despre “Coimbra” , care inițial credeam ca e un salut creștin in latina, prin care ma saluta prietenul meu, pentru ca sa ma binecuvinteze cumva și să mă compătimească.
Uimirea mea a venit când persoana de contact pe care mi-a dat-o, era o tânără colegă de-a mea de la facultate . De departe cea mai radiantă fată pe care o văzusem în 7 ani, pe holurile școlii. Numele ei era Dominique . Cea care urma să îmi devină medic curant. Ea și cu Raluca m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă protocolul și le sunt recunoscător. Raluca m-a încurajat astăzi să îmi scriu experiența, pentru ca eu uitasem. Așa e omul, se vede cu sacii în căruță și pleacă.
Am citit toate mărturiile, ca să le spun așa, ale celor de pe site. M-am regăsit în toate și am plâns la fiecare, pentru ca știam ce fusese în inima lor. Majoritatea au suferit mult de la tratamente, până să descopere Protocolul. Știu și ca au cheltuit mulți bani. Dar cel mai greu e să știu incertitudinea și iadul în care au trăit atâta timp până să găsească ceva care să funcționeze. Ceva care să să ia boala asta de gât și să o pună în lanțuri. M-am învinuit în repetate rânduri, pentru ca Dumnezeu a fost bun cu mine si mi-a descoperit asa usor totul.
Asa a luminat El un doctor, pe doctorul Coimbra, sa descopere ca Vitamina D in cantități semnificative, modulează răspunsul imun, ajutată de Ulei de pește , Magneziu și Galenic( vit. B, crom, seleniu, etc.)
Astazi, va scriu la un an și jumătate de la începerea protocolului. Eu am început în Mai 2024, iar în Mai 2025 , la un an, am făcut primele RMN-uri. Nu ca ar mai fi trebuit, pentru ca stiu ce an am avut și ce calitate are viața mea, dar voiam să am ce să le arăt celor care nu cred.
În prezent, toate leziunile mele sunt inactive, s-au cicatrizat, iar dimensiunile cicatricilor au scăzut semnificativ față de dimensiunea inițială a leziunilor.
Plănuiesc să mă țin de treabă până la dispariția lor integral.
Astazi, pot să confirm spusele prietenului meu:
Sunt bine!
Duc o viață mai bună ca înainte!
Coimbra!
Mihai A.
